spot_img
marți, 13 ianuarie, 2026
-3.9 C
București

60% din bugetul Mehedințului este pentru investiții/Aladin Georgescu: Anul acesta ne propunem să continuăm și să finalizăm marile obiective pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, de sănătate și de educație

În cadrul ședinței Consiliului Județean de astăzi, au fost aprobate bugetul județului și lista de investiții pentru anul 2022. Trebuie spus că 60% din bugetul pe care îl avem acoperă cheltuieli cu investițiile, pentru că anul acesta ne propunem să continuăm și să finalizăm marile obiective pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, de sănătate și de educație, a anunțat pe Facebook președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

PROIECTELE LUI ALADIN GEORGESCU:

Mă refer aici, la continuarea proiectului de modernizare/reabilitare a 112 km drumuri județene, proiect care este în fază avansată și la jumătatea anului va fi finalizat, la DJ 607A (Drobeta Turnu Severin – Cerneți – Valea Copcii – Husnicioara – Peri – Prunișor), DJ 670 (Malovăț – Marga), dar și la continuarea celor 6 obiective de investiții pentru modernizarea clădirii principale a Spitalului Județean de Urgență și a secțiilor exterioare. Continuăm și lucrările la Spitalul de la Vânju Mare și Policlinica de la Strehaia. Tot anul acesta intrăm în faza de execuție cu modernizarea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă “Constantin Pufan” și modernizarea DJ 606A (Plopi – Balota).Sunt investiții importante pe care le-am proiectat pe mai mulți ani și către care merge mare parte din buget. Pe de altă parte, pe lista de investiții sunt incluse obiective pentru care asigurăm contribuțiile în cadrul proiectelor de reabilitarea sau modernizare a unor tronsoane importante de drumuri județene pentru care am depus cereri de finanțare în cadrul programelor naționale de investiții sau pe care le finanțăm cu fonduri proprii. Cele mai importante obiective sunt: 🔴 DJ 561A, pe tronsonul Oprișor – limită jud. Dolj (2,2 km);🔴 DJ 607C (6,4 km), DJ 606D, Strehaia – Greci (13,8 km);🔴 DJ 671E, pe tronsonul Pârvulești – Căzănești (14,9 km);🔴 DJ 606A, pe tronsonul Dumbrava – Plopi (13 km);🔴 DJ 607B, pe tronsonul Magheru – Bunoaica (19,3 km);🔴 DJ 607C (6,4 km).Tot în cadrul ședinței de astăzi, domnul Gheorghe Enache a depus jurământul de credință pentru a prelua funcția de consilier județean din partea Partidului Social Democrat, funcție eliberată de Bogdan Simcea imediat după ce a fost numit secretar de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.Îi doresc mult succes domnului Enache în funcția de consilier județean, funcție pentru care are experiență întrucât a deținut-o și în mandatele trecute.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii testează dispozitivul sindromului Havana

    Departamentul Apărării al SUA a petrecut peste un an...

    Banii dați in secret de Cehia Ucrainei

    Fostul guvern ceh, condus de Petr Fiala, a alocat...

    LOVITURĂ PENTRU ZELENSKI: Deputații au refuzat un ministru

    Deputații ucraineni nu au aprobat astăzi numirea ministrului Apărării,...

    Trump supărat pe procurorul general

    Președintele american Donald Trump a criticat-o în repetate rânduri...

    Senator PNL de Hunedoara pe loc albastru la mall

    Știți ce înseamnă un loc albastru într-o parcare de...

    Sancțiunile americane pentru comerțul cu Iranul lovesc India

    India va fi obligată să își reconsidere politica comercială...

    Articole relationate

    Categorii populare