spot_img
vineri, 6 februarie, 2026
7.1 C
București

5,4 miliarde de euro au fost scoase din băncile grecești în aprilie

Ieșirile din depozitele băncilor elene s-au accelerat la cinci miliarde de euro (5,44 miliarde de dolari) în aprilie, de la 1,91 miliarde de euro în martie, din cauza temerilor privind incapacitatea țării de a-și achita datoriile, au declarat, pentru Reuters, surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, transmite Agerpres.

În ianuarie și februarie, ieșirile din depozite s-au ridicat la 12,25 miliarde de euro și, respectiv, 7,57 miliarde de euro în februarie.

„Ultima săptămână din mai a fost mult mai dificilă comparativ cu precedenta, ieșirile zilnice de numerar ajungând la 200-300 milioane de euro’, susțin sursele.

Accelerarea retragerilor a fost provocată și de speculațiile privind introducerea unor restricții asupra mișcărilor de capital. Purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Atena a dezmințit un astfel de scenariu.

Din cauza temerilor privind ieșirea Greciei din zona euro (Grexit), persoanele fizice și juridice și-au retras banii din bănci, înregistrându-se în februarie cel mai scăzut nivel al depozitelor bancare din 2005, ceea ce a forțat băncile elene să devină dependente de finanțarea de urgență (ELA) de la Banca Centrală a Greciei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump își declară sprijinul pentru Orbán in alegerile din Ungaria

    Președintele SUA, Donald Trump, îl va susține pe premierul...

    Dosarul Epstein se detonează și la Forumul de la Davos

    Organizatorii Forumului Economic Mondial au anunțat joi deschiderea unei...

    Cele mai multe concedieri in SUA de la criza din 2009

    Companiile americane au anunțat cel mai mare număr de...

    China nu vrea zona de metale rare dorită de SUA din care vrea să facă parte și România

    China și-a exprimat joi opoziția față de propunerea SUA...

    Jeffrey Sachs: Cazul Epstein este o capcană a Mossad pentru elita de la Washington

    Finanțatorul american Jeffrey Epstein, cu reputație scandaloasă, și dosarul...

    Trump: Aproape am realizat pacea in Ucraina

    Statele Unite depun eforturi mari pentru a pune capăt...

    Articole relationate

    Categorii populare