50 milioane de euro pentru reabilitarea drumurilor județene din Mehedinți

A fost o zi încărcată la Consiliul Județean Mehedinți, întrucât imediat ce s-a deschis Programul Regional Sud-Vest Oltenia, am depus o nouă tranșă de proiecte pentru modernizarea unor drumuri județene importante. Astfel, pe axa Conectivitate Regională și Îmbunătățirea Accesului la TEN-T /Apelul de proiecte PR SV/A1/5/3.2/2023, am depus două proiecte în valoare totală de 250 milioane lei, fonduri europene ce vor fi investite în reabilitarea/modernizarea a peste 65 kilometri drumuri județene, a anunțat președintele CJ Mehedinți Aladin Georgescu.

Au fost depuse proiectele:“Modernizare și reabilitare DJ562 Gemeni – DN 56A (Obîrșia de Câmp) – intersecție DJ 562 cu DN 56A – DN 56B + DJ 564 – intersecție DJ 562 (Scăpău) intersecție 562A (Pătulele) intersecție DN 56A (Nicolae Bălcescu)”.Lungimea drumului: 50,801 km. Partenere în proiectul implementate de Consiliul Județean Mehedinți sunt Primăriile Dârvari, Obârșia de Câmp, Vânju Mare, Pătulele, Jiana și Devesel, unitățile administrativ teritoriale ale căror teritorii sunt traversate de tronsoanele prinse în proiect. “Modernizare și reabilitare DJ671E, pe tronsonul DN 67A – Pârvulesti – Poiana – Severinești – Valea Coșuștei – Jignița – Căzănești – Șișești – Ilovăț”.Lungimea drumului: 15,670 km. Sectoarele de drum traversează teritoriile administrative ale comunelor Corcova, Șișești și Ilovăț.Pentru implementarea proiectelor, Consiliul Județean Mehedinți va acoperi cheltuielile de cofinanțare, a mai spus Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare