spot_img
7.2 C
București
marți, decembrie 24, 2024
AcasăAnalize5 ANI DE ÎNCHISOARE: Bulgaria introduce certificatul verde pentru intrarea în restaurante,...

5 ANI DE ÎNCHISOARE: Bulgaria introduce certificatul verde pentru intrarea în restaurante, cinematografe, teatre, săli de fitness şi sport şi alte evenimente de masă. Angajaţii din căminele de bătrâni, centrele de dializă şi spitale sunt obligaţi să aibă certificat verde COVID

-

Ministrul bulgar al sănătăţii, dr. Stoicio Kaţarov, a anunţat noi măsuri împotriva COVID-19 care vor intra în vigoare începând din data de 21 octombrie. Pentru toate adunările publice în spaţii închise este necesară prezentarea certificatului de vaccinare sau a unui test PCR negativ sau a unui document care atestă vindecarea după infecţia cu virusul SARS-CoV-2.

- Reclama -

Un ordin al ministrului sănătății îi obligă pe aceștia ca, în cazul în care vor constata încălcări grave, să sesizeze Parchetul, care trebuie să efectueze imediat o în temeiul articolului 355 din Codul penal.

- Advertisement -

Potrivit Codului penal, oricine încalcă o ordonanță, reguli sau măsuri emise împotriva răspândirii sau apariției unei boli contagioase la om, va fi pedepsit cu închisoare de până la trei ani și amendă de la o mie la zece mii de leva. Dacă fapta a fost comisă în timpul unei epidemii, pandemii sau situații de urgență legate de decese, pedeapsa va fi închisoarea de până la cinci ani și o amendă de la zece la cincizeci de mii de leva ( circa 25.000 de euro).


„Nu va fi necesar un certificat verde pentru accesul în magazinele alimentare, bănci, farmacii şi transport public în comun”, a precizat Kaţarov. Certificatul verde va fi solicitat la intrarea în restaurante, cinematografe, teatre, săli de fitness şi sport şi alte evenimente de masă, fiind eliminată prevederea privind funcţionarea la capacitate redusă. Restaurantele şi hotelurile vor respecta această măsură – atât personalul, cât şi clienţii trebuie să aibă un certificat verde. Elevii vor merge la şcoală şi vor purta măşti de protecţie pe parcursul orelor. Unităţile de învăţământ aflate în regiuni în care a fost raportată o incidenţă a îmbolnăvirilor de peste 500 la 100.000 de locuitori vor trece în sistem de învăţământ online, prin rotaţie. În cazul în care incidenţa depăşeşte 750 de infectări la 100.000 de locuitori, procesul educaţional se va desfăşura integral online. Studenţii vor putea frecventa cursurile fizic doar prin prezentarea certificatului verde de vaccinare. Angajaţii din căminele de bătrâni, centrele de dializă şi spitale sunt obligaţi să aibă certificat verde COVID. Ministrul Kaţarov a subliniat că vor fi efectuate controale privind respectarea măsurilor în unităţi, dar şi în laboratoarele care eliberează certificatele de vaccinare. „Dacă vom constata eliberarea de certificate false, vom revoca licenţa”, a avertizat Kaţarov. Nu este necesar certificatul verde pentru copiii cu vârsta sub 12 ani.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img