4 turiști israelieni agresați de jandarmi

Ambasada Israelului în România anunţă luni că patru turişti israelieni care se aflau într-un taxi în zona Pieţei Victoria, în timpul intervenţiei jandarmilor la protestul de vinei, au fost scoşi din maşină şi bătuţi de forţele de ordine, cu toate că au arătat paşapoartele străine şi au explicat că nu au nicio legătură cu manifestaţia din Bucureşti. Cetăţenii israelieni vor depune plângere penală, transmite news.ro.

„Cu privire la incidentul în care au fost implicaţi patru turişti israelieni, vineri seara, Ambasada Statului Israel comunică următoarele: Având în vedere dovezile pe care le avem în acest moment, se pare că turişti israelieni nevinovaţi s-au aflat foarte aproape de locul unde s-au petrecut incidentele violente de vineri seara, în timp ce mergeau, cu un taxi, de la hotel, către un restaurant din Bucureşti. Au fost opriţi, traşi afară din maşină şi, în ciuda faptului că au arătat paşapoartele străine şi au explicat că nu au nimic de a face cu evenimentele în curs, au fost bătuţi de către forţele de ordine. Considerăm acest incident ca fiind inacceptabil şi extrem de serios. Turiştii israelieni care au avut de suferit de pe urma intervenţiei brutale vor depune plângere penală împotriva agresorilor”, transmite Ambasada Israelului în România.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare