4 tineri l-au băgat in spital pe șeful Poliției din Ruse

Procuratura bulgară urmează să pună sub acuzare cele patru persoane reţinute pentru agresarea directorului poliţiei din Ruse, comisar-şef Nikolai Kojuharov. După ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale, acesta rămâne internat în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului „Kanev” din Ruse.

Trei dintre agresori au 19 ani, iar cel de-al patrulea, 15 ani. Împotriva lor urmează să fie formulate acuzaţii pentru huliganism şi vătămare corporală a unui angajat al ordinii publice. Atacul asupra directorului poliţiei s-a produs după ce acesta le-a atras atenţia tinerilor că şofează cu viteză mare. În primul său comentariu public pe această temă, premierul Rosen Jeliazkov a declarat că incidentul face parte dintr-un atac deliberat asupra instituţiilor, care continuă de câţiva ani. Grupul parlamentar al partidului „Măreţie” a emis o declaraţie în care a precizat că motivul este „modelul mafiot de guvernare al ţării, care funcţionează de mulţi ani în acelaşi mod”. Copreşedintele formaţiunii „Da, Bulgaria”, Ivailo Mircev, a cerut o reacţie adecvată şi pentru alte cazuri de agresare a organelor de ordine publică, afirmând că orice atac asupra poliţiştilor sau cetăţenilor bulgari este inacceptabil şi că reacţia trebuie să fie fermă. Preşedintele partidului „Continuăm Schimbarea”, Asen Vasilev, a comentat că acest fapt arată colapsul sistemului de justiţie şi incapacitatea poliţiei de a se proteja pe sine sau cetăţenii

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Articole relationate

    Categorii populare