spot_img
miercuri, 14 ianuarie, 2026
-0.1 C
București

37,9% dintre lăcașurile de cult construite după 1989 în România aparțin BOR

Credincioșii ortodocși, care reprezintă 86,45% din populația României, conform ultimului recensământ (2011), dețin doar 59,9% din numărul total al lăcașurilor de cult, iar celelalte culte recunoscute au 40,1% dintre acestea, informează basilica.ro, citând o situație centralizată a lăcașurilor de cult din România, la data de 31 decembrie 2015, publicată de Secretariatul de Stat pentru Culte.

Potrivit sursei citate, conform situației prezentate de Secretariatul de Stat pentru Culte, Biserica Ortodoxă Română (BOR) reprezintă cultul cu cele mai puține biserici raportate la numărul de credincioși, având în medie un lăcaș de cult la 994 de ortodocși.

„Dacă avem în vedere că dintre cele 16.403 lăcașuri de cult ortodoxe la care se face referire, potrivit evidențelor Patriarhiei Române, doar 13.511 sunt parohiale (biserici de parohii și filii, celelalte fiind capele de cimitir, biserici și paraclise mănăstirești), o biserică revine la peste 1.200 credincioși ortodocși”, menționează site-ul amintit.

În cei 26 de ani după 1989, BOR (care reprezintă 86,45% din totalul populației) a finalizat construirea a 3.191 de biserici, iar celelalte culte recunoscute (care reprezintă 13,55% din totalul populației) au edificat 5.222 locașuri de cult. Prin urmare, se poate constata faptul că, din numărul total de lăcașuri de cult construite după 1989, doar 37,9% sunt ortodoxe.

De asemenea, arată sursa citată, BOR nu se situează în fruntea listei la creșterea procentuală a numărului de biserici după 1989 (inclusiv cele aflate în curs de construcție). Ea se află abia pe locul 7, cu o creștere procentuală de 35,1% în perioada 1989-2015.

Pentru același interval de timp, cultul penticostal a avut o creștere de 268,8%; cel adventist de ziua a șaptea — 199,2%; creștinii după evanghelie — 170%; cultul baptist — 113,7%; Biserica Ortodoxă Rusă de rit vechi — 45,6%; iar Biserica reformată — 35,47%.

În medie, cultul penticostal are un lăcaș de cult la 122 de credincioși; cel adventist de ziua a șaptea — un lăcaș la 64 de credincioși; creștinii după evanghelie — un lăcaș la 93 de credincioși; iar cel baptist — un lăcaș la 72 de credincioși.

Raportându-ne la confesiunea cu cea mai mare creștere procentuală (cultul penticostal — 268,8%), se observă că pentru cei 356.314 membri, după 1989 s-au construit 1.950 de lăcașuri de cult, în timp ce pentru cei 16.307.004 de ortodocși s-au construit 3.191 biserici, precizează basilica.ro.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Franța, scandal cu Germania pe cumpărarea de arme americane pentru Ucraina

    Franța încearcă să împiedice Ucraina să achiziționeze arme din...

    Scandal cu percheziții cu deputați cumpărați in Ucraina

    Liderul uneia dintre fracțiunile parlamentare ale Radei Supreme este...

    Bolo dă atacul la cooperativele agricole

    Facilitățile fiscale acordate cooperativelor agricole prin legea destinată acestora...

    52 miliarde de euro, necesarul de finanţare total al României în 2026

    Guvernul estimează că se va împrumuta cu cel puţin...

    Zelenski, nervos că europenii nu au plătit armele americane pentru Ucraina

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a raportat probleme legate de...

    3 țări din Golf cer Americii să nu atace Iranul: DESPRE CE PERICOLE AVERTIZEAZĂ

    Arabia Saudită, Omanul și Qatarul încearcă să influențeze Statele...

    Bolo dă atacul și la universități

    Premierul Ilie Bolojan, care tocmai ce a preluat interimar funcția de...

    Articole relationate

    Categorii populare