3 universităţi din Ungaria se află printre cele mai bune din lume

Universităţile din Ungaria au obţinut din nou rezultate bune în clasamentele internaţionale ale învăţământului superior, potrivit celor mai recente date, trei instituţii maghiare se află în top 2% a universităţilor din lume – a declarat, joi, Balázs Hankó, ministrul ungar al Culturii şi Inovaţiei, într-o emisiune a postului public de televiziune M1.

Ministrul a precizat că dintre cele 30 000 de universităţi la nivel mondial, 12 universităţi din Ungaria sunt incluse în top 5%, iar trei instutuţii – Universitatea Eötvös Loránd (ELTE) din Budapesta, Universitatea din Szeged (SZTE) şi Universitatea din Debrecen (DE) – sunt clasate printre cele mai bune 2%.

Balázs Hankó a subliniat că în clasamentul mondial, realizat de Quacquarelli Symonds (QS), sunt evaluate cinci criterii: excelenţa în educaţie, excelenţa în cercetare, veniturile din industrie, performanţa internaţională şi reputaţia. Acesta a remarcat că, în ultimii cinci ani, s-au înregistrat progrese semnificative în aproape toate aceste domenii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare