3 teste pozitive în urma screeningului naţional de coronavirus din Ungaria

În urma screeningului naţional de coronavirus care a avut loc în luna mai, în Ungaria, dintre cele 10 575 de teste PCR care au fost efectuate pe un eşantion reprezentativ de aproape 18 000 de persoane, doar 3 au dat rezultat pozitiv, a anunţat Béla Merkely, rectorul Universităţii Semmelweis din Budapesta şi coordonatorul echipei de analiză epidemiologică clinică. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc în capitala ungară, transmite agenția maghiară de știri MTI.

Raportul infecţiilor active confirmate prin testarea PCR este
de 0,029%, ceea ce înseamnă că la data cercetării, numărul
persoanelor infectate a fost de 2421, a specificat Béla Merkely.
Printre cei care au furnizat probe au fost descoperite 70 de cazuri
seropozitive, ceea ce înseamnă că până la data de 16 mai, 0,68% din
populaţia maghiară, adică 56439 de persoane au trecut prin infecţie.

Probele au fost recoltate de la 17 787 de persoane cu vârsta de
peste 14 ani, din 489 de localităţi diferite, a explicat Kornélia
Mag, vicepreşedintele Oficiului Central de Statistică al Ungariei.

Chestionarul care a făcut parte din cercetare a fost completat
cu 12 236 de persoane, iar la testarea care arată anticorpii şi
RNS-ul pentru virus s-au prezentat 10 575 de persoane. În 10 474 de
cazuri a avut loc atât testarea, cât şi completarea chestionarului.
Astfel, rata de participare a fost de 67,7%.

Cercetarea H-UNCOVER a fost realizat de cele patru universităţi
maghiare de medicină şi de Oficiul Central de Statistică al
Ungariei, cu sprijinul Ministerului Inovaţiei şi Tehnologiei din
Ungaria.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare