3 politicieni Jobbik, protest cu gunoaie la Ambasada României din Budapesta: Vecinii noştri români ne poluează şi ne otrăvesc 

Trei politicieni ai partidului de opoziţie Jobbik (Pentru o Ungarie mai Bună) au protestat vineri în faţa ambasadei României de la Budapesta cu o petiţie şi trei saci de deşeuri comunale, spunând că râurile transportă în Ungaria deşeuri din ţara vecină vreme de mai multe decenii.

Béla Adorján, membru al consiliului judeţean Szabolcs-Szatmár-Bereg, a declarat: faptul că “vecinii noştri români ne poluează şi ne otrăvesc viitorul pe o lungime de câteva sute de kilometri” nu numai că dăunează mediului, în plus implică cheltuieli de ordinul miliardelor din partea autorităţilor din Ungaria.

El a adăugat că acest mod de a protesta a fost ales pentru că, pe de o parte, ministrul mediului de la Bucureşti nu a vrut să discute cu ei despre această problemă, pe de altă parte nici plângerea penală, pe care au depus-o cu doi ani în urmă, nu a adus niciun rezultat, întrucât, după informaţiile lor, cauza nu au ajuns nici măcar până la audierea martorilor.

Csaba Gyüre, deputatul partidului în Parlament, a subliniat că evenimentele constituie o încălcare a numeroase principii de drept şi tratate internaţionale, prin urmare autorii petiţiei solicită României să elimine depozitele de gunoi ilegale de pe teritoriul său şi să asigure calitatea corespunzătoare a apelor care se varsă din România în Ungaria.

Gergő Keresztesy, preşedintele organizaţiei de tineret a partidului, a atras atenţia asupra responsabilităţii faţă de generaţiile viitoare, subliniind că poluarea de acum dăunează apelor vii, care constituie una din principalele comori ale Ungariei.

El a adăugat că găsirea soluţiei necesită un parteneriat şi că niciun stat nu poate considera Bazinul Carpatic ca “un fel de groapă de gunoi”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce se știe despre scandalul din casa de lângă Kiev

    Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a deschis trei...

    Atacul la frigiderele supermarketurilor lovește și România

    În noaptea de 2 noiembrie, frigiderele din peste 100...

    Vučić anunță că noua Putere de la Belgrad vrea să închidă un post de televiziune care îl susține

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Zelenski o acuză de „înaltă trădare” pe fosta sa purtătoare de cuvânt

    Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) și Procuratura Generală...

    Lovitura de la Binance de 6,34 miliarde dolari: Cum au lovit hackerii

    Platforma de schimb de criptomonede Binance a publicat un...

    „Țara Severinului – Oameni. Fapte. Locuri”

    Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, și administratorul public...

    Omanul, unul din câștigătorii războiului din Iran

    Omanul se remarcă ca unul dintre câștigătorii economici ai...

    Articole relationate

    Categorii populare