spot_img
duminică, 18 ianuarie, 2026
-5.6 C
București

23 de deputați PNL vor să taxeze multinaționale

„Costurile excedentare ale îndatorării sunt deductibile doar până la 30% din câştigurile contribuabilului”, se arată într-un proiect de lege privind „stabilirea normelor împotriva practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale” iniţiat de un grup de 23 de deputaţi PNL.

Una dintre metodele de evitare a obligaţiilor fiscale practicate în prezent de către majoritatea multinaţionalelor constă în împrumutarea filialei şi apoi utilizarea câştigurilor acesteia pentru rambursarea împrumutului, cheltuiala respectivă fiind deductibilă fiscal (scutită de impozitare). Astfel că, în loc de profit, filiala locală rambursează, deductibil, împrumutul acordat de compania-mamă, erodându-şi marja de profit. Proiectul PNL vine să limiteze la 30% din câştiguri această cheltuială cu rambursarea de împrumuturi, restul urmând a se impozita cu 16% (ca impozit pe profit).

Iniţiativa legislativă prevede impozitarea firmelor în locul (ţara) în care a fost realizat profitul şi transpune în legislaţia naţională Directiva (UE) 2016/1164 a Consiliului European, măsură pentru care România are anul 2019 ca termen de implementare.

Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, i-a cerut luni liderului PSD, Liviu Dragnea, să aibă „aceeaşi disponibilitate pe care a avut-o pentru adoptarea legii privind eliminarea celor 102 taxe„ şi pentru proiectul PNL privind plata impozitului în ţara în care este obţinut profitul. „În timp ce întreprinzătorii români plătesc 16% impozit pe profit, există o anumită practică a unora dintre companiile internaţionale de a-şi trimite profitul înregistrat în state terţe. Această lege are ca obiectiv – dacă este să-l explic simplist – plata impozitelor acolo unde este generat profitul, unde este generată valoarea, prin eliminarea căilor prin care unele companii care activează la noi în ţară ocolesc această responsabilitate”, a susţinut Alina Gorghiu.

Practicile „lipsite de etică” ale unor multinaţionale care şi-au mutat profiturile în ţările cu un regim de impozitare favorabilă sunt pe cale să dispară, au avertizat, la momentul adoptării Directivei europene, experţii firmei de audit şi consultanţă fiscală KPMG. „Având în vedere strategia ANAF de a construi un parteneriat cu mediul de afaceri, cred că mai po¬tri-vită ar putea fi scoaterea în evi¬den¬ţă a contribuabililor corecţi prin ca¬talogarea acestora ca atare, «fair tax¬payer label», propunere care de altfel este pe agenda Comisiei Europene“, a explicat Ramona Jurubiţă, par¬tener în cadrul KPMG Ro¬mânia, la un seminar organizat de ZF.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Spionaj american in Groenlanda. Detalii din presa daneză

    SUA au încercat în secret să obțină informații despre...

    VIDEO: Cum a fost zdrențuită celebra La Blouse roumaine la București

    Muzeul Național de Artă din București găzduiește din 20...

    Noile tarife americane din cauza Groenlandei ar putea aduce Germaniei pagube de 15 miliarde de euro

    Noile tarife americane ar putea reduce exporturile germane către...

    Germania își retrage cei 15 militari din Groenlanda după 2 zile

    Un grup de recunoaștere al Bundeswehr părăsește în secret...

    De ce a devenit Groenlanda o țintă cheie

    Peisajul în schimbare al regiunii arctice din cauza topirii...

    Un miliard de dolari ne costă invitația lui Trump de a face parte din Consiliul pentru Pace

    Administrația președintelui american Donald Trump oferă țărilor care doresc...

    Articole relationate

    Categorii populare