2018, ALEGERI ÎN AMERICA LATINĂ: Scandalurile de corupție nu crescut încrederea în statul de drept

Sfârşitul acestui an îl va găsi pe președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a cărui ţară se confruntă cu o criză dură, în postura de învingător clar – nu numai în urma luptei interne pentru putere, ci şi în comparație cu cei mai mulţi lideri de stat din America Latină.

Nicolas Maduro

Cota lui de popularitate printre venezuelani a depăşit-o pe aceea de care se bucură în Columbia Juan Manuel Santos, laureat al Premiului Nobel. Parlamentul este lipsit de putere, separarea puterilor în stat s-a făcut astfel încât să favorizeze atotputernica „Adunare Constituantă“, aleasă pe sprânceană, iar opoziția este fragmentată. Omul a depăşit demult nivelul obişnuit al populismului și nu mai trebuie să se îngrijoreze în legătură cu realegerea sa în 2018.

În Cuba, nici Raul Castro nu se teme că moştenirea comunistă a familiei sale ar putea fi periclitată după retragerea anunţată din funcţia de preşedinte al ţării. În Cuba, lucrurile vor urma parcursul lor socialist de până acum, partidul comunist are totul sub control, nefiind de aşteptat o eventuală schimbare prin apropierea de Statele Unite conduse de Donald Trump.

Pe de altă parte, moștenirea lui Santos în Columbia este fragilă. Procesul său de pace întârzie, lucru de natură a-i dezamăgi pe mulți columbieni, care sperau să aibă o perspectivă palpabilă şi rapidă în acest sens.

În plus, implicarea politică a fostei gherile și pedepsele relativ uşoare ale sistemului judiciar de tranziție sunt foarte controversate, motiv pentru care opoziţia nu pregetă să răspândească cele mai sumbre zvonuri despre el.

O nouă majoritate rezultată în urma alegerilor parlamentare din martie ar putea să îngreuneze sau chiar să genereze un regres al procesului de pace. Santos nu mai poate candida la alegerile prezidenţiale din luna mai, care vor fi tranşate în două tururi. Polemica populistă împotriva acordului de pace va domina cu certitudine campania electorală, nefiind foarte clar în ce măsură succesorul lui Santos va putea şi va dori să îl pună în aplicare.

Brazilia

Populismul ar putea fi marele câștigător al anului 2018. Un val nesfârșit de scandaluri de corupție a erodat încrederea în politică pretutindeni pe continent, dar fără a crește încrederea în statul de drept. În cele două mari economii din America Latină – Brazilia și Mexic – corupția a reuşit să discrediteze şi eforturile pentru o politică economică sustenabilă, care să se bazeze mai mult pe creștere în sine, decât pe redistribuire.

La rândul ei, Brazilia, având în vedere catastrofala criză de încredere, are într-adevăr nevoie de o reformă profundă a sistemului politic, înainte de a fi organizate alegeri.

Fronturile politice s-au radicalizat în urma procesului extrem de controversat de suspendare din funcţie a fostului președinte, doamna Dilma Rousseff. Investigaţiile anti-corupţie la cel mai înalt nivel au afectat încrederea în toate marile partide.

Lula da Silva

Preşedintele Michel Temer este cel mai nepopular şef de stat din lume, cu o cotă puţin peste cinci la sută. Singurul politician care se bucură de susţinere cel puţin în propriul partid, este legendarul Lula da Silva. Dar, din pricina acuzaţiilor de corupţie este posibil ca nici el să nu poată candida.

Astfel, sistemul clientelar de partid din Brazilia împinge pe locul doi în sondaje, după da Silva, un populist de dreapta, homofob notoriu și susținător al vechii dictaturi militare a lui Jair Bolsonaro.

Cazul Mexicului

Pe de altă parte, în Mexic, nemulţumirea manifestată de populaţie la adresa preşedintelui Enrique Pena Nieto, favorizează corupţia în formele ei grave şi, prin urmare, nepedepsirea a numeroase crime şi alte infracţiuni capitale, situaţie de care profită un populist de stânga. Andres Manuel Lopez Obrador, numit AMLO, a mai candidat de două ori la preşedinţie, dar în zadar.

De astă dată, el are şanse importante de a se impune. Pe de-o parte pentru că luptă împotriva unei alianţe cu slabă reputaţie, formată din creştin-democraţi, social-democraţi şi o mişcare cetăţenească. Pe de altă parte, celălalt adersar al său este Jose Antonio Meade, fost ministru de Externe şi de Finanţe, candidat al veşnicului partid prezidenţial PRI.

Meade ar putea fi sancţionat de alegători din pricina ruinării aproape totale a celebrului şi promiţătorului „Pact pentru Mexic” al lui Pena Nietos. Niciun progres economic sau ecologic nu poate stăvili violenţa cotidiană, care rămâne nepedepsită în această ţară. În ce măsură o politică de redistribuire nesusţinută de creştere economică poate ameliora situaţia – aceasta este o altă întrebare.

Deși alegerile din Costa Rica și Paraguay vor avea un impact mai redus asupra dezvoltării din America Latină, ele ar putea contribui într-o oarecare măsură la stabilitate. Aceasta nu este apanajul exclusiv al unor dictaturi precum cele din Cuba sau Venezuela.