2 europarlamentari români nu se bat pentru România, ci pentru banii lui Koveși

Eurodeputaţii români Siegfried Mureşan şi Nicu Ştefănuţă, membri în Comisia pentru Bugete a Parlamentului European, pledează pentru o creştere a bugetului Parchetului European (EPPO), pentru o mai bună funcţionare a instituţiei conduse de Laura Codruţa Kovesi.

Membrii Comisiei pentru Bugete a Parlamentului European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, au depus amendamente pentru bugetul general al UE de anul viitor, care va fi negociat în lunile următoare cu statele membre şi Comisia Europeană.

„Instituţia procurorului-şef european, creată în ultimii ani, îşi creşte acum capacităţile de investigaţie. E nevoie de o creştere a bugetului, inclusiv pentru ca mai mulţi procurori delegaţi să poată fi angajaţi. Am prevăzut acest lucru în proiectul de buget”, a declarat, la o întâlnire cu jurnalişti români la Strasbourg în această săptămână, eurodeputatul Siegfried Mureşan (Grupul PPE), care este negociatorul-şef al PE pentru bugetul UE pe 2024.

La rândul său, europarlamentarul Nicu Ştefănuţă (Grupul Verzilor/ALE) a propus o creştere cu 28 de milioane de euro a bugetului Parchetului European.

„Banii europeni nu cad din cer, sunt bani împrumutaţi ori de la generaţiile viitoare, ori din banii contribuabililor şi nu ne putem bate joc de ei, nu putem să-i lăsăm să fie furaţi. Lupta anticorupţie este foarte serioasă şi eu îmi doresc ca Laura Codruţa Kovesi şi echipa ei de procurori să nu ducă lipsă de nimic în lupta lor de a apăra statul de drept şi banii europeni. Vrem ca banii europeni să ajungă la cetăţeni, nu în buzunarele lacome ale infractorilor”, susţine eurodeputatul, citat într-un comunicat de presă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Turcia se pregătește pentru migranți din Iran

    Turcia a pregătit planuri pentru potențialul aflux de persoane...

    Șeful Goldman Sachs: Piețele au reacționat „blând” la războiul din Iran

    David Solomon, directorul general al Goldman Sachs, a declarat...

    Comisia Europeană vrea unitate cu Spania împotriva Americii

    Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene (CE), Stéphane Séjourné, speră...

    Fost ministru PSD, 4 ani de închisoare

    Fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu a fost condamnat...

    Articole relationate

    Categorii populare