Kelemen Hunor: România este guvernată de organizații de forță

„S-a dovedit din nou că, astăzi, în România nu se poate vorbi de stat de drept. Așa cum am subliniat de mai multe ori, țara este guvernată de organizații de forță, procurorii își exercită puterea de influență foarte mare asupra deciziei judecătorilor, ceea ce este inacceptabil, mai ales într-o țară a Uniunii Europene. În calitate de viceprimar, dar și de politician al Uniunii, Horvath Anna a demonstrat întotdeauna, prin atitudinea sa, că, deși în aceste condiții, în care interpretarea legislației este dificilă, nu trebuie să ne lăsăm intimidați, nu există alternativă la reprezentarea intereselor comunității maghiare. Prin urmare, trebuie să milităm întotdeauna pentru susținerea drepturilor noastre, să ne desfășurăm activitatea politică întotdeauna cu onoare, integritate și curaj”, afirmă președintele UDMR Kelemen Hunor, potrivit unui comunicat transmis, marți, AGERPRES.

El subliniază că UDMR „continuă să creadă în nevinovăția Annei Horvath”.

„Uniunea Democrată Maghiară din România a constatat, cu regret, reeditarea unui nou capitol în campania de discreditare a Annei Horvath. După ce în luna octombrie a anului trecut, Direcția Națională Anticorupție a lansat, la adresa acesteia, o serie de acuzații în legătură cu posibilitatea săvârșirii infracțiunii de trafic de influență și a demarat cercetări în acest caz, astăzi, 28 februarie 2017, Agenția Națională de Integritate (ANI) a adus noi acuzații și a depus plângere penală la Direcția Națională Anticorupție, sub suspiciunea săvârșirii de către Horvath Anna a infracțiunii de conflict de interese”, se arată în comunicatul semnat de președintele UDMR.

Kelemen Hunor atrage atenția asupra modului în care a procedat ANI în cazul Annei Horvath și vorbește despre „suspiciunea de abuz în serviciu”.

„În procedurile ANI, acest tip de denunț imediat — prin care politicianul implicat este privat de dreptul de a demonstra, mai întâi prin recurs la decizia administrativă, că acuzațiile prezentate sunt nefondate — constituie o excepție, în mod clar discriminatorie și ridică suspiciunea de abuz”, susține Kelemen.

În comunicatul citat se subliniază că, potrivit ANI, Anna Horvath este acuzată că în anul 2013, în perioada exercitării mandatului de viceprimar, a participat la ședința Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca în cadrul căreia a fost adoptată o hotărâre prin care s-a dispus alocarea unei finanțări pentru proiecte culturale către mai multe ONG-uri clujene, printre care și Asociația Claudiopolis, în cadrul căreia aceasta deține calitatea de președinte, dar și Universității Sapientia, din partea căreia a beneficiat de foloase prin intermediul contractelor încheiate în calitate de cadru didactic.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare