17 șefi de organizații PMP demiși

Conducerea Partidului Mişcarea Populară a decis luni demiterea a 17 preşedinţi de organizaţii pe motiv că au obţinut sub 5% la alegerile europarlamentare din 26 mai, a anunţat liderul formaţiunii, Eugen Tomac, la finalul şedinţei Colegiului Naţional al PMP.

El a precizat că a fost stabilită totodată o strategie viitoare a partidului pentru celelalte bătălii electorale.

„Important este că am înţeles semnalul transmis de cetăţeni pe 26 mai. Pentru noi este un lucru extraordinar că PMP a obţinut peste 520.000 de voturi şi în analiza noastră am încercat să găsim cele mai potrivite măsuri pe care trebuie să le luăm pentru a reuşi ca cele 17 organizaţii, care au avut un scor sub media partidului, să obţină rezultate mai bune atât în toamnă cât şi la alegerile de anul viitor. Am luat decizia de a pune în aplicare o măsură pe care PMP a adoptat-o pe 2 februarie anul acesta, atunci când am spus că toţi preşedinţii care vor obţine scorul de sub 5% să îşi depună mandatul la dispoziţia partidului. Toţi cei 17 colegi au înţeles că este obligatoriu să respectăm deciziile pe care ni le-am asumat, prin urmare au fost revocaţi din funcţie 17 preşedinţi de organizaţii. Urmează ca întreaga conducere a partidului, împreună cu colegii din aceste judeţe să găsească cele mai bune formule pentru a consolida structurile respective”, a detaliat liderul PMP.

Potrivit acestuia, deciziile adoptate de Colegiul Naţional al PMP sunt importante pentru viitorul partidului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolo vrea ca Pilonul 2 de pensii să joace la ruleta investițiilor în armament

    Blocul Național Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui...

    S-A RĂZGÂNDIT DIN NOU: Trump nu mai pune taxe de 20% pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Președintele SUA, Donald Trump, a abandonat inițiativa sa de...

    Cu cine a vrut Moscova să îl schimbe pe Assad

    Autoritățile ruse au discutat posibilitatea transferării puterii în Siria...

    UE nu a putut impune noi sancțiuni împotriva Rusiei din cauza gazelor și Raiffeisen

    Principalele probleme controversate dintre țările europene care nu au...

    Rușii l-au demisionat pe șeful concernului de apărare al Ucrainei

    Directorul general al concernului de apărare de stat ucrainean...

    Marii armatori refuză să plătească taxe lui Trump pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Marile companii de transport maritim au criticat propunerea președintelui...

    Firma de casă a lui Boc a eșuat in Oradea lui Bolo

    Constructorul de casă al liberalilor clujeni, Nord Conforest, aparținând...

    Scandalul plăcuțelor bilingve din Sfântu Gheorghe

    Primăria Sfântu Gheorghe a început schimbarea plăcuțelor bilingve cu...

    Articole relationate

    Categorii populare