16 senatori PNL au chiulit de la votul din Senat pentru alegerea primarilor în 2 tururi

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că PNL a chiulit de la şedinţa de plen a Senatului în care a fost respins proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, transmite Agerpres.

„USR a pus condiţie PNL că votează guvernul doar dacă trece legea cu alegerea primarilor în două tururi. Ce face PNL când e vot în Senat?! Chiuleşte, evident! Doar 10 senatori PNL din 26 au venit la vot! Asta să ştiţi când îi mai auziţi rupându-şi cămaşa de pe ei la televizor de grija ţării! PSD şi UDMR au rămas consecvente şi au votat împotrivă. Proiectul a fost respins. Dar cum rămâne cu guvernarea mult promisă?! Cum rămâne cu responsabilitatea faţă de oameni?! Sau poate că, de fapt, fără voturile foştilor pesedişti acum plecaţi la alte partide nu pot să facă nimic singuri. Un lucru e clar: colegii de la PNL să mai ia nişte meditaţii la fizică, puterea se măsoară în waţi (W), nu în Q-li”, a scris Ciolacu, pe Facebook.

Plenul Senatului a respins, miercuri, cu 33 de voturi „pentru” şi 47 „împotrivă”, proiectul iniţiat de parlamentari USR privind alegerea primarilor în două tururi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Coreea de Nord se distanțează de Iran pentru a juca cu americanii

    Coreea de Nord se distanțează de Iran, cu care...

    Prețul litrului de motorină in Germania a ajuns la 2,44 euro

    Prețul litrului de motorină a atins duminică un nou...

    Liberalii din Reșița au transformat Târgul de Paști într-o afacere cu sutiene și chiloți

    Oficialii Primăriei Reșiței au dezvăluit pentru Express de Banat...

    Trump nu vine la București

    Donald Trump a răspuns la invitaţia preşedintelui Nicuşor Dan...

    Trump jr vrea să facă afaceri in Srpska

    Donald Trump Jr., fiul președintelui american Donald Trump, va...

    Băsescu cere raționalizarea carburanților: Un plin pe lună

    Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza...

    Războiul din Iran scumpește croazierele

    Din cauza războiului cu Iranul și a creșterii prețurilor...

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Articole relationate

    Categorii populare