100 de membri ai celei mai mari bande de traficanţi de arme şi droguri din Brazilia, evadare ca în filme dintr-o închisoare din Paraguay

O sută de deţinuţi, majoritatea membri ai celei mai mari bande de traficanţi de arme şi droguri din Brazilia, au evadat duminică dintr-o închisoare din Paraguay printr-un tunel, aparent săpat cu complicitatea unor gardieni, au anunţat autorităţile conform Agerpres.

Evadarea din închisoarea Pedro Juan Caballero, situată la graniţa cu Brazilia, ”a avut loc duminică dimineaţă printr-un tunel” săpat de deţinuţi, a anunţat purtătoarea de cuvânt a poliţiei, Elena Andrada, citată de AFP.

Aceştia sunt aproximativ o sută de prizonieri paraguaieni şi brazilieni, majoritatea membri ai organizaţiei Primer Comando de la Capital (PCC).

Potrivit purtătoarei de cuvânt, evadarea este demnă de un thriller de acţiune. „Au construit un tunel aşa cum se poate vedea în filme, cu iluminare interioară, pornind de la instalaţiile sanitare ale închisorii”, a spus ea.

„Sunt doar 25 de metri între tunel şi cel mai apropiat gardian”, a adăugat Andrada.

„Este o muncă de câteva săptămâni. Este evident că personalul ştia şi nu a făcut nimic”, a declarat ministrul justiţiei, Cecilia Perez, în declaraţii de presă referitoare la tunel.

Autorităţile au anunţat demiterea directorului unităţii penitenciare, precum şi arestarea a zeci de gardieni.

„Există o puternică suspiciune că funcţionarii (care lucrează în închisoare) au fost implicaţi într-un sistem de corupţie”, a adăugat titulara justiţiei, adăugând că fugarii, dintre care 92 au fost număraţi până acum, sunt „extrem de periculoşi”.

Printre cei care au evadat sunt indivizi care au participat la un masacru între bande rivale la închisoarea San Pedro, la 16 iunie 2019, când zece prizonieri au fost decapitaţi, a precizat purtătoarea de cuvânt.

Cinci autoutilitare cu care au fugit o parte dintre evadaţi au fost găsite incendiate la Ponta Pora, pe partea braziliană a zonei de frontieră, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Oraşul paraguayan Pedro Juan Caballero este separat de Ponta Pora de un bulevard învecinat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Articole relationate

    Categorii populare