Imnul secuiesc, devenit simbol al unităţii maghiarilor, a fost cântat pentru prima oară în urmă 100 de ani, pe 22 mai 1922. Compoziţia lui Kálmán Mihalik şi György Csanády a răsunat la prima întâlnire solemnă a Uniunii Studenţilor Secui din Ungaria (SZEFHE), fiind cântat de către corul fetelor, transmite agenția maghiară de știri MTI.
Un material din arhiva presei publice din Ungaria prezentat de MTI:
În soarta autorilor imnului secuiesc există multe asemănări: cei doi aveau aproape aceeaşi vârstă, ambii s-au născut în Transilvania, au luptat pe front în Primul Război Mondial şi au plecat în Ungaria după Trianon.
György Csanády s-a născut la 23 februarie 1895, la Odorheiu Secuiesc şi a absolvit Colegiul Reformat din oraş. În Primul Război Mondial a fost rănit. După dezintegrarea Monarhiei Austro-Ungare, s-a mutat în Ungaria şi a înfiinţat, împreună cu alţi colegi secui, Asociaţia Studenţilor Secui din Ungaria (SZEFHE). A absolvit Academia de Comerţ din Budapesta, dar apoi s-a dedicat literaturii şi a scris mai multe volume de poezii. Între timp a lucrat ca redactor de ziar, iar din 1928 a făcut parte şi din echipa de la postul public de radio din Ungaria. György Csanády a murit la 3 mai 1952.
Kálmán Mihalik s-a născut la 21 februarie 1896, la Oraviţa, însă mama sa era din Secuime. Şi-a început studiile la Facultatea de Medicină a Universităţii din Cluj-Napoca, acestea fiind întrerupte de Primul Război Mondial. Timp de doi ani a servit pe front. După Trianon, şi-a mutat studiile la Budapesta, iar mai apoi la Szeged. După absolvire a devenit medic cercetător şi asistent universitar. A murit la numai 26 de ani, la 6 septembrie 1922, de tifos, iar potrivit revistei la care a lucrat György Csanády, la înmormântarea sa cei prezenţi au cântat imnul secuiesc, acesta fiind prima ocazie cu care melodiei i s-a spus “imnul secuiesc”. Locaţia exactă a mormântului său a devenit cunoscută doar în perioada schimbării de regim din Ungaria; astăzi, se odihneşte în parcela de onoare a cimitirului din centrul oraşului Szeged.
Poeziei scrise de Csanády în 1921, intitulate “Cântec de pribegie”, Mihalik i-a compus muzică în acelaşi an, la Szeged. Opera lor a răsunat pentru prima oară la prima întâlnire solemnă a Uniunii Studenţilor Secui din Ungaria (SZEFHE), fiind cântat de către corul fetelor, la ruinele romane Aquincum din Budapesta. În programul evenimentului, compoziţia apare, pur şi simplu, drept “Cantata”, însă foarte curând a devenit extrem de cunoscută şi îndrăgită. Deşi unii au considerat că atât textul, cât şi muzica sa sunt dificile, cântecul a început să circule printre oameni. Astăzi există mai multe variante ale sale, diferenţele fiind, însă, minore.
Popularitatea imnului secuiesc nu a putut fi distrusă de nicio putere, deşi cântecul a avut o soartă plină de greutăţi. Multă vreme s-a răspândit doar pe cale orală, prima apariţie în tipar având loc abia în 1940, atunci când Transilvania de Nord a revenit pentru scurtă vreme Ungariei. În România, până la căderea regimului comunist, cântecul a fost declarat iredent şi a fost interzis, fiind pedepsită până şi ascultarea sa. Pe vremea socialismului, interpretarea imnului secuiesc a fost interzisă şi în Ungaria, dar chiar şi ala, acesta a devenit o expresie a unităţii maghiarilor, puţinele sale strofe însemnând un fel de rezistenţă tăcută.
În 2009, opera a fost declarată imnul Ţinutului Secuiesc, de către Marea Adunare Municipală Secuiască desfăşurată la Odorheiu Secuiesc. În Transilvania, publicul care vine la meciurile echipelor de hochei pe gheaţă din Miercurea Ciuc şi din Gheorgheni, echipei de fotbal de sală şi celei de handbal din Odorheiu Secuiesc, respectiv echipei de handbal feminin din Sfântu Gheorghe obişnuiesc să îl cânte înaintea sau după meciuri. În Ungaria, imnul secuiesc este cântat adesea la evenimentele de masă, alături de imnul Ungariei.
Anul trecut, Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) a propus ca data de 22 mai să fie declarată Ziua Imnului Secuiesc, în tot Ţinutul Secuiesc.
