10% din mehedințeni sunt persoane cu dizabilități și au reduceri la impozite pe clădiri și mașini

Zece la sută din cei aproape 250 de mii de locuitori din Mehedinți sunt persoane cu dizabilități. Cel puțin în acte. Iar asta le aduce scutiri de impozite pe clădiri și mașini. Mulți sunt angajați la stat, așa că primesc și salarii mai mari în baza certificatelor care arată că au cel puțin un handicap, transmite Alephs News.

La Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin, 235 angajați au certificate de handicap.

„Asta nu trebuie să mă întrebați pe mine. Trebuie să întrebați pe… persoanele de la Timișoara care au dat diagnosticul. Nu pe mine.”, a spus Radu, medic SJU Drobeta Turnu Severin.

„Acum…ce pot să vă spun? Este, totuși, și legislația locului de muncă. A medicinei muncii. Nu cred că este actualizată la ce se întâmplă în zilele noastre. Astfel, nu s-a făcut până în prezent analiza locului de muncă, corelat cu acest certificat de handicap.”, spune Elena Bololoi, director Radu, medic SJU Drobeta Turnu Severin.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vicepreședintele Zanzibar al lui Bolo acuzat de șantaj: Ce a făcut primarul bătăuș al Reșiței

    Ionuț Popovici, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate...

    Șeful Statului Major General al Armatei Ruse: Producția de oțel din Ucraina a fost oprită

    Șeful Statului Major General al Forțelor Armate Ruse, Valeri...

    Vatican: Sunt mai mulți catolici în Africa decât în ​​Europa

    Astăzi sunt mai mulți catolici în Africa decât în...

    Premierul suedez: Nu suntem bancomatul UE

    Suedia nu va accepta o creștere cu 60% a...

    Rușii și americanii au pus la cale mai multe afaceri

    La cererea președintelui rus Vladimir Putin, o serie de...

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Articole relationate

    Categorii populare