spot_img
luni, 15 decembrie, 2025
3.7 C
București

Vasile Blaga exclude o colaborare a PNL cu Mișcarea Populară

Co-președintele PNL Vasile Blaga a declarat, sâmbătă, la Buzău, că este exclusă o colaborare a PNL cu Mișcarea Populară condusă de Traian Băsescu.

”O colaborare cu Traian Băsescu este ‘Nu categoric’. Am înțeles că din nou vorbește de dragul PDL. Eu țin minte că vorbea de la perdea ‘Adio PDL!’ și eram, nici mai mult nici mai puțin, decât FSN-iști înrăiți. Mai țin minte că în timpul campaniei electorale, după ce noi democratic l-am desemnat pe dl Iohannis drept candidatul nostru și ne-am încolonat toți în spatele domniei sale, mi-a spus textual ‘Vasile puteai să găsești pe cineva mai bun’, adică pe Ponta probabil”, a spus Blaga, într-o conferință de presă.

Vasile Blaga i-a atras atenția fostului său șef de partid ”să nu-și facă iluzii că foștii democrați vor pleca din PNL”. ”E ceva ce am mai văzut în politică, dacă dânsul își face mari gânduri că își va întări partidul cu oameni care vor merge din vechiul partid către domnia sa se înșală. Cei care au avut de gând să meargă, au plecat”, a menționat Blaga.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Washington Post: Infrastructura energetică a Ucrainei este în pragul colapsului

    Infrastructura energetică a Ucrainei este în pragul colapsului, au...

    Xi ii amenință pe oficialii chinezi care umflă cifrele economice: ÎI VOI PEDEPSI

    Președintele chinez Xi Jinping a criticat cifrele umflate ale...

    Asaltul paraditorilor

    de Constantin Florin Durgheu, avocat Deși este prezentat cu surle...

    Air China va opera zboruri zilnice intre Budapesta și Beijing

    Începând din primăvară, compania aeriană Air China va opera...

    Adrian Năstase: Tentativă (bună) de lovitură de stat?

    In istoria romanilor, au existat tot felul de tentative...

    Articole relationate

    Categorii populare