Fără a discuta despre competențele președintelui în ale politicii, care, pînă acum, nu s-au prea văzut, fără a stărui asupra gafelor și a lipsei de îndemînare cu care și-a ales consilierii, meritul lui Klaus Iohannis este unul care îl transcende: este dorit de cancelariile europene, care investesc în el o garanție apriori a statului de drept, a independenței Justiției, a politicii externe îndreptate ireversibil spre Occident, fără derapajele fostului USL, ale lui Crin Antonescu și Victor Ponta, afirmă Deutsche Welle într-un comentariu semnat de George Arun.
COMENTARIUL INTEGRAL DEUTSCHE WELLE SEMNAT DE GEORGE ARUN:
Rolul preşedintelui Iohannis nu ar trebui să fie doar acela de garant al luptei împotriva corupţiei şi de actor al întăririi instituţiilor statului, ci şi de scoaterea României din insularizarea prezentă în raport cu Europa şi Uniunea Europeană.
Președintele declara la începutul mandatului, la o şedinţă a CSM, că unul din obiectivele majore ale sistemului judiciar din România este ridicarea de către Comisia Europeană a Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) pînă la finalul lui 2015. Ulterior a revenit, precizînd că acest obiectiv este parte a mandatului său și că își propune a fi îndeplinit pînă la finalul acestuia. A spus atunci președintele Iohannis:
“În ultimii ani, rapoartele MCV au constatat progrese importante realizate de aproape toate instituţiile din justiţie şi, de aceea, cred că este timpul pentru o schimbare. Astăzi, aici, în faţa dumneavoastră (a membrilor CSM-n.n.), declar cu responsabilitate că a venit momentul ca România să fie evaluată cu obiectivitatea pe care o merită şi să se constate că acele condiţionalităţi, sub rezerva îndeplinirii cărora am devenit stat membru, au fost îndeplinite. Aşadar, cred că unul dintre obiectivele majore ale sistemului judiciar trebuie să fie ridicarea MCV. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, toate instituţiile din Justiţie, dar şi Parlamentul şi puterea executivă trebuie să îşi dea concursul pentru ca, atunci când actualul CSM şi actualul Parlament îşi termină mandatele, să putem bifa împreună această reuşită„.
Toată presa l-a acuzat la vremea respectivă pe preşedinte de imaturitate politică, de populism, de neînțelegerea rolului benefic al MCV în special asupra reformei sistemului judiciar. Acum, după o jumătate de an de la preluarea mandatului, declarația președintelui poate fi interpretată şi în alți termeni. Anume că, dacă Occidentul a mizat pe victoria lui Iohannis în fața lui Ponta, și a mizat, atunci cancelariile occidentale sînt hotărîte și să îl susțină în realizarea obiectivelor sale.
Fără a discuta despre competențele președintelui în ale politicii, care, pînă acum, nu s-au prea văzut, fără a stărui asupra gafelor și a lipsei de îndemînare cu care și-a ales consilierii, meritul lui Klaus Iohannis este unul care îl transcende: este dorit de cancelariile europene, care investesc în el o garanție apriori a statului de drept, a independenței Justiției, a politicii externe îndreptate ireversibil spre Occident, fără derapajele fostului USL, ale lui Crin Antonescu și Victor Ponta.
Despre Victor Ponta se poate spune că nu are un trecut politic, nu are viitor. E o creație a lui Voiculescu, prin Antene, și a socrului Ilie Sârbu, care are o mare influență în PSD. Un tînăr necopt, fără viziune politică, folosit şi pus în fruntea guvernului de baronii speriaţi de dosarele penale despre care ştiau că li se pregătesc încă înaintea ultimilor ani ai celui de-al doilea mandat al lui Traian Băsescu. Explicit, din anii în care fostul preşedinte a lansat la apă PMP şi pe Elena Udrea, nu din convingerea că noul partid şi liderul său, acum în arest la domiciliu, vor schimba ceva pe scena politică, ci din interesul de a diviza şi mai mult partidele din opoziţie, PDL şi PNL.
Să fi fost Ponta cartea din mînecă a lui Traian Băsescu? Să-i fi păcălit cu atîta cinism pe românii care l-au ales de două ori şi tot de două ori i-au fost alături şi l-au scăpat de a fi demis? E greu de susţinut această teză, oricît de mult argumentată de ziariştii care l-au creditat pînă la a-şi pierde calitatea de preşedinte jucător.
Trăim într-o lume tot mai urîtă, dezbinată, tinerii nu îşi mai găsesc un loc de muncă pe profesia lor, absolvenţii de drept, filozofie, istorie, filologie, ştiinţe sociale, ştiinţe politice sînt obligaţi să-şi găsească un loc de muncă la multinaţionalele care, şi acestea, se vor retrage la un moment dat de pe piaţa românească acolo unde impozitarea şi locurile de muncă sînt mai profitabile.
Agricultura se face în continuare cu plugul de lemn (desigur că e o metaforă), dar nu puţini ţărani trag şi acum după ei cai costelivi cu pluguri ca pe vremea bunicilor. Au toate acestea vreo legătură cu mandatul preşedintelui Iohannis? Desigur că au.
Atîta timp cît societatea românească, „România profundă” va continua să se tot oglindească într-o apă tulbure, nu putem acuza doar politicienii de cea mai proastă calitate umană, şi pe cei mai hoţi dintre toţi hoţii noştri că fac zid împotriva cererilor DNA pentru începerea urmăririi penale a unor colegi penali. Şi eventual, aceştia să-şi demonstreze nevinovăţia. Nevinovăţie în care, eventual, doar cei săraci cu duhul mai pot să creadă.
Politicul e doar vîrful icebergului într-o societate bolnavă, care în majoritatea ei a rămas tributară tuturor bolilor, nu ale comunismului, ci comuniste.
Într-un interviu din revista 22 (nr. 22 din 3 iunie), pe marginea celei mai recente cărţi publicate la Humanitas, Cum s-a românizat România, istoricul Lucian Boia spunea: „Cred că românii sînt mai puţin siguri pe ei, pe valorile şi identitatea lor. Ei au o problemă în privinţa asta. Probabil din cauza istoriei, care a fost o istorie mică şi destul de necăjită (…) În comunism, spune Lucian Boia, s-a petrecut o românizare a românilor, o insularizare a României, dacă este să o comparăm cu Polonia. În felul acesta, s-au pierdut nu doar populaţiile minoritare, dar şi românii înşişi, care aveau o veche tradiţie istorică şi aptitudini incontestabile de a se raporta la ceilalţi, de a prelua elemente unii de la alţii.”
Întorcîndu-ne la preşedintele Iohannis, cred că rolul său nu ar trebui să fie doar acela de garant al luptei împotriva corupţiei şi de actor al întăririi instituţiilor statului, ci şi de scoaterea României din insularizarea prezentă în raport cu Europa şi Uniunea Europeană. Pentru aceasta, e nevoie nu doar de „românizarea României”, ci şi de europenizarea românilor.
